Anomalia din sănătate: de ce o simplă consultație costă 150 de lei la privat, când Casa de sănătate o evaluează la doar 20

Anomalia din sănătate: de ce o simplă consultație costă 150 de lei la privat, când Casa de sănătate o evaluează la doar 20
Publicat: 23/08/2016, 08:00

O simplă consultație la cardiologie, ORL, oftalmologie sau la alte specialități medicale, oferită în ambulatoriu și care implică proceduri diagnostice simple, este evaluată și implicit decontată cu 20 de lei de Casa de Sănătate, instituția care se ocupă de acoperirea nevoilor populației pentru serviciile de sănătate, în timp ce la privat prețul unei consultații simple începe de la 150 de lei.

Un pacient cu bilet de trimitere la cardiologie, de exemplu, are foarte puține șanse să primească o simplă consultație în baza biletului în cadrul clinicilor private, dat fiind numărul redus de medici pentru care operatorii privați au făcut contract cu Casa de Sănătate.

Pentru ca pacienții să poată beneficia de consultații gratuite în baza unui bilet de trimitere, unitățile de sănătate (clinici private sau de stat) trebuie să semneze contracte cu Casa de Sănătate și să prezinte o listă nominală de medici care vor efectua serviciul medical. Medicul care va efec­tua aceste consul­tații este plătit cu un sa­la­riu negociat cu anga­ja­torul, în timp ce clinica își decon­tează serviciul me­dical de la Casa de Sănătate.

Cum evaluează casa serviciul medical?

Casa de Sănătate evaluează serviciul medical în funcție de alocarea unui număr de puncte, valoarea minim garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical fiind de 2,0 lei (anterior era 1,8 lei), potrivit datelor de pe site-ul instituției. O consultație simplă este cea cu o durată de 15 minute.

Pentru serviciile diagnostice și terapeutice simple oferite în cadrul celor mai multe consultații în asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice precum cardiologie, ORL, oftalmologie, dermatovenerologie, ortopedie sau ginecologie, Casa de Sănătate alocă 10 puncte. Altfel spus, decontează 20 de lei, potrivit calculelor ZF.

Este vorba de proceduri diagnostice simple care se fac în timpul consultațiilor, precum un test EKG standard făcut la consultația de cardiologie, sau explorarea câmpului vizual realizată în cadrul consultației la oftalmologie sau examinarea cu lampa din cadrul consultației la dermatolog.

În cazul în care în cadrul consultației se fac proceduri mai complexe, de exemplu se recomandă un EKG de efort sau electro­cardiografie con­tinuă (24 de ore moni­torizare tensiune sau puls cu Holter), Casa de Sănătate va aloca 20 de puncte, adică va deconta 40 de lei. Pentru investigațiile mai complexe sunt alocate și mai multe puncte. Pe site-ul Casei există un tabel în care sunt nominalizate toate aceste proceduri și punctele alocate.

Citește în continuare pe zf.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generație
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?